Cum să ai un catalog școlar impecabil și la 15 iunie ?

Cum să ai un catalog școlar impecabil este preocuparea și stresul tuturor cadrelor didactice. 

Catalogul școlar este unul dintre personajele principale ale începutului de an școlar. Alături de tine, educator, învățător sau profesor este elementul esențial la întâlnirea elevului cu școala, la orice vârstă, dar mai ales la clasele mici.

El este cel care vă face cunoștiință și îndulcește la început atmosfera indiferent de vârstă: catalog pentru clasa pregătitoare, catalog pentru învățământul primar, catalog gimnaziu, catalog liceu sau chiar pentru școli de arte și meserii.

Cum să ai un catalog școlar impecabil este simplu 

Impunător și masiv, de obicei are un format standard de 38x53cm. Elegant, cu o hârtie offset de calitate cu grad ridicat de alb sau cel puțin așa ar trebui să fie. Bine îmbrăcat, cu coperți dure și o etichetă autocolantă cu informațiile personalizate ale școlii, ca să nu ai bătăi de cap în timpul anului școlar. Și foarte încăpător, într-un catalog fiind înscriși chiar și 36 de elevi.

Apoi tot el este cel care trezește cele mai tari senzații … Cât e anul școlar de lung păstrează cuminte toate notele, cât de mult au învățat, cât au lipsit și cum s-au comportat elevii tăi.

Cu siguranță o să ai vizitatori curioși care vor să-l cerceteze atent. Părinți, bunici, unchi sau inspectori școlari. De aceea trebuie să arate impecabil. Fără să-i zboare foile, adică atent cusut, fără colțuri îndoite și copertă uzată, deci cu o copertă rezistentă din imitație de piele și ideal ar fi în ton coloristic cu imaginea școlii: albastră, neagră, roșie sau verde.

Trebuie doar să alegi …

Ai aici o variantă de copertă de catalog școlar de o calitate deosebită, realizată din mucava de 2mm, cu întăritură specială la colțuri, material imitație piele, finisaje premium, etichetă autocolantă standard imprimată negru fundal alb și special proiectată pentru catalogul tău.

Alege un catalog de calitate cu o copertă pe măsură și pe 15 iunie, îmbătrânit, cu paginile pline, dar îmbrăcat în aceleași straie de sărbătoare, apretate și neumbrite de timp vei putea striga mândră catalogul pentru ultima data la acea clasă.

Deși rolul catalogului nu a luat sfârșit. Urmează revederea cu prietenii lui, după 10, 20, 30 de ani, motiv de veselie și iar senzații tari.

A început școala. Timid dar sigur și catalogul are clar un rol important atât în viața ta, cât și a elevilor tăi.

Meriți un catalog frumos, protejat de o copertă deosebită. Altfel vei avea niște foi zburătoare și rufoase.

Tu ce părere ai ? Trebuie sau nu acordată atenție catalogului școlar ? E important pentru tine ? Lasă-mi un comentariu …

Distribuie:

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn

Lasă un răspuns

Vezi si ultimele

Articole recente

Cos de cumparaturi

close