Copilăria înseamnă culori obligatoriu. Gânduri, trăiri, emoții, culoare …
Îți amintești când pe o foaie imensă, albă desenai prima casă ? Era casa ta… O căsoaie, chiar un palat cu ferestre și uși mari și un coș de fum de parcă mereu îl așteptai pe Moș Crăciun… în mii de nuanțe ca o poveste cu clovni…
Clar erai un copil puternic și sociabil, încrezător în viață, familie și Moș … Îți reușeau întregi grădini cu flori și păduri dese din care era lesne de înțeles nevoia de dragoste, protecție și securitate căci erai doar un COPIL…
Creioane colorate, creioane cerate, creioane acuarela, carioci, creioane sau pixuri sunt cele mai clare moduri de exprimare a gândurilor, a trăirilor sau a emoțiilor copilăriei…
În timp acordai mai multă atenție detaliilor, siluete, chipuri zâmbitoare, umbre. Creșteai frumos, din cap până în picioare… emoții, nevoi și dorințe erau atât de evidente în fiecare element desenat – ochi (dorința de cunoaștere), ureche (frică), gură (nevoi afective), brațe (existență)…
Dar mereu culorile au fost atât de evidente:
- albastrul – calm, nevoie de timp, ușor adaptabil
- galben – vesel, sociabil, dar dependent
- verde – punctul de echilibru, trăiește intens
- roșu – dinamic, plin de energie, mereu în mișcare, jucăuș, dar cu un comportament agresiv
- maro – regresie, dificultăți de adaptare
- violet – neliniștit, anxios, dificultăți de adaptare
- negrul – revoltat, contrariat, rebel, cu dorință
Desenele copilăriei erau o adevărată poveste, soarele era tatăl, drumul simboliza viața, cu suișuri și coborâșuri mai abrupte sau mai lente, apa era elementul care o reprezenta pe mama, iar casa eram «eu», mai mult sau mai puțin primitor și deschis spre exterior.
Desenul a fost și va fi limbajul copilăriei … Modul cel mai haios și facil de a ne exprima, iar cei mari trebuiau să descifreze taina culorilor pentru a ne înțelege, a ne face fericiți sau a ne ajuta să devenim OAMENI MARI și întregi din toate punctele de vedere…Tu ce culori foloseai ?
