Flămând de fericire … de Ziua Fericirii
Fericirea. E un subiect sensibil și dificil de abordat într-un articol. Mai ales de Ziua Fericirii. Dar la modul superficial, se poate.
De exemplu că depinde de sănătate, iubire, de cel de lângă tine, de familie.
Fericirea e bucurie. Bucuria de viață, de zâmbet, de ceea ce ai în viață, mai ales de lucrurile mărunte, deci de tine în primul rând.
Fericirea e culoare. O culoare vie, un curcubeu, o linie roșie, adâncă lăsată de creioane colorate.
Fericirea e nebunie. E clipa intensă când timpul se oprește în loc. Și nimic nu contează.
Fericirea e o superbă poșetă. Sau un portofel șic. Un stilou de lux sau un set ce se asortează perfect cu biroul tău și nu are cum să lipsească. Fericirea e un moft. Un inel. De care depinde viața ta. Și trebuie să-l ai. Altfel te simți pierdut și nimic nu contează.
Fericirea e lumina jucăușă sau rugătoare din ochii copilului tău. E zâmbetul lui. Și altceva iar nu mai contează.
Fericirea e o cafea. Cu prieteni. Dimineața. Sau seara. Sau nu contează când. O cafea cu suflet. Fericirea e suflet.
Fericirea e iubire. E bunătate. Senzația aceea ciudată când uiți de tine, de orgoliu. De mândrie. Fericirea nu are mândrie. Dar e mândră. Și vrea să fie dorită, așteptată, adulată.
Am crezut și eu în ea, până când, într-o zi am aflat că ceea ce am trăit nu era fericire. Că așa se spune. Apoi am aflat că era.
Concluzia. Fericirea e întotdeauna la trecut. După ce pleacă, realizezi că ai fost fericit. Și tânjești. Și rupi din tine. Și speri. Și aștepți. Chiar dacă nu realizezi când vine.
Fericirea e proprietatea ta. Nimeni nu poate să-ți ia ceea ce ai trăit. Și nici să-ți dea ceea ce nu ai apucat să trăiești. Deci e și sarcina ta.
E dreptul tău. Am degustat din fericire. Uneori. Alteori m-am înfruptat. Alteori am fost flămând. Cum sunt acum.
Mi-e dor de fericire. Mi-e dor să râd. Aștept ziua fericirii … să râd …
Tu cum ești ?
